Traseul cultural a cuprins zonele Cernavodă – Topalu – Capidava.
Prima oprire a fost în Cernavodă, unde am fost întâmpinați de doamna muzeograf Ana Olivia Rotaru, din partea Muzeului de Istorie Locală „Axiopolis”.
Muzeul de Istorie Locală „Axiopolis” se află într-o veche casă boierească, fostă casă a pompierului, apoi casă a pionierului unde s-au desfășurat cercuri de arheologie, astrologie, fotografie, în 2006 clădirea a fost recondiționată, reamenajată şi mobilată cu mobilier modern pentru expunerea vestigiilor istorice. Muzeul a fost inaugurat pe 3 iunie 2006 şi are 4 săli de expunere, 2 holuri şi 2 turnuri etaj. În prezent muzeul beneficiază de o finanțare europeană pentru o nouă reamenajare, astfel că acesta e închis fiind încă în proces de renovare.
Cu toate acestea, doamna Olivia Rotaru ne-a fost ghid prin Via Verde a orașului, pe malul Dunării unde ne-a povestit despre istoria acestui oraș. Cernavodă își are rădăcinile în îndepărtata epocă a pietrei, în neolitic (cca. 5500-2500 î.Hr.), când au fost descoperite primele vestigii pe malul drept al Dunării. În această zonă, în raza actualului oraș Cernavodă, au fost identificate numeroase așezări și necropole care aparțin culturilor Hamangia, Gumelnița și Cernavodă (fazele I, III și II).
Via Verde se întinde pe aproximativ șapte hectare de spațiu verde și dispune de un loc de joacă special amenajat, piste de biciclete, locuri pentru sport, meditație și relaxare. Acest parc oferă o priveliște superbă asupra Dunării și a celebrului pod Anghel Saligny.
În Cernavodă se află și Cetatea Axiopolis. Conform informațiilor oferite de Institutul Național al Patrimoniului Cetatea Axiopolis este situată pe un platou de pe versantul drept al Dunării din dreptul insulei Hinog, aflată la circa 3 km sud de capul podului de la Cernavodă. Această cetatea a avut un mare rol atât economic cât şi strategic. În secolul al VI-lea a fost, se pare, reşedinţă episcopală.
Primele săpături au fost efectuate pe platoul de formă triunghiulară de către Pamfil Polonic în anii 1895-1896 şi 1899, sub conducerea prof. Gr. Tocilescu, director al Muzeului Naţional de Antichităţi.
Cu această ocazie au fost identificate două aşezări, una romană şi alta, se pare, bizantină şi au fost identificate porţile de nord şi de sud ale fortăreței bizantine, despărţite de poarta romană printr-o şa de teren. De asemenea, s-au găsit temeliile unei bazilici de cimitir cu o capelă anexă în apropierea porţii de nord a cetăţii mai vechi, precum şi inscripţii, fragmente sculpturale, ceramică elenistică, romană şi medievală timpurie.
Foarte interesantă este descoperirea în anul 1947 a unor inscripţii în limba greacă printre ruinele bazilicii de cimitir care menţionează trei martiri: Chiril, Chindeas şi Fastos (Dasiius).
Din păcate cetatea Axiopolis nu poate fi vizitată deoarece se află pe terenul unei unități militare.
În încheiere amintim că la sud de cetatea Axiopolis începe valul de piatră care sfârșește la Tomis. Acesta datează din sec. X și a fost declarat monument istoric. El pornea de la Cetatea Axiopolis și ajungea până în vechiul Tomis, având o lungime de aproximativ 60 de km. Valul are o bază de pământ, un zid din piatră care ajunge și la înălțimea de doi metri și un șanț defensiv cu numeroase fortificații.
Un alt obiectiv turistic de mare importanță este mormântul pictat de tip hipogeu din satul Cochirleni, amplasat în afara zidurilor Cetății Axiopolis. Cu toate acestea, acesta nu poate fi vizitat și este protejat de un gard metalic. În ciuda acestui fapt, mormântul adăpostește o pictură murală frumoasă cu frunze de acant și cruci. Cu toate acestea, mormântul este acoperit de buruieni și necesită conservare.
Cu ocazia vizitei la Cernavodă, am descoperit și personalități locale, cu ajutorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, prin doamna muzeograf Lavinia Dumitrașcu, care ne-a oferit câteva povești foarte interesante.
Dintre aceste personalități menționăm familia Chirescu. Familia Chireștilor a fost deosebit de importantă în istoria Dobrogei. Ei au fost cărturari iluștri, care au contribuit la dezvoltarea României în diverse domenii. Aceștia au fost făuritori de destine, întemeietori de școli, eroi de război, ctitori de biserici, muzicieni, artiști ai poporului, primari și avocați. Toți membrii familiei au fost vizionari, patrioți și dedicați comunității lor. Întemeietorul, familiei cernovodene Chirescu, este Dimitrie Chirea (devenit Chirescu) este învățător şi preot.
Familia Chireștilor a sosit în Dobrogea din câmpia de peste Dunăre în anii 1820-1830. Inițial se numeau Chirea. Au ales să se stabilească într-un peisaj pitoresc de pe malul Dunării, la Rasova. Iorga Chirea, un tânăr care avea cunoștințe despre cultura românească și cântările bisericești, a devenit cântăreț la biserica din Rasova și a înființat prima școală românească din Dobrogea. Acesta s-a căsătorit cu Maria Târpan, sora preotului din sat, și au format o familie care va rămâne în istoria locurilor. Primul lor născut, Dimitrie, a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării Dobrogei. El și-a schimbat numele în Chirescu în 1862 pentru a sublinia originea românească a familiei sale.
O altă personalitate marcantă este Stan Greavu-Dunăre, autor al primei monografii a Dobrogei. Stan Greavu-Dunăre s-a născut în aprilie 1905, la Seimeni(Cernavodă), judeţul Constanţa. Stan Greavu-Dunăre a fost un om de cultură în adevăratul înţeles al cuvântului. A asimilat, a creat şi a răspândit cultură. Întreaga sa operă a fost realizată în doar 2-3 ani.
Fiul unei familii de ciobani, Stan Gravu-Dunăre se naște în mediul sărac al unui mic sat dobrogean, pe malul Dunării. Dotat cu o minte ageră, cu memorie bună, cu vădite înclinații spre literatură, Stan Greavu recita și scria compuneri cu multă ușurință. Aceste calități îl determină pe învățătorul Gheorghe Robitu să-i influențeze părinții pentru a putea învăța în continuare.
Până în 1928 a îndeplinit funcția de învățător-suplinitor. Paralel cu activitatea la catedră a dus o intensă muncă de culturalizare a maselor, ținând conferințe și devenind director-redactor la un anuar ilustrat. Munca sa de căpetenie rămâne însă culegerea materialelor privitoare la Dobrogea, străbătând în acest scop satele regiunii, citind un material imens și întocmind monografii.
În 1928, Greavu-Dunăre a plecat la București, s-a încadrat muzeograf la Muzeul de Etnografie, iar lucrarea căreia îi închinase tinerețea Bibliografia Dobrogei de la anul 425 î.e.n. până în 1928 e.n. a fost prezentată de prof. George Vîlsan în ședința Academiei de la 6 iulie 1928. În același an lucrarea este tipărită în “Memoriile secțiuni istorice”. Din cealaltă lucrare a sa, la fel de importantă, Bibliografia Dunării nu s-au păstrat decât 25 de pagini.
A murit la 10 mai 1929 la Cernavodă, în vârstă de 24 de ani în urma unei tuberculoze contractate în deplasările întreprinse prin satele regiunii.
Dealul Sofia – necropola unde în 1956 au fost descoperite statuetele Gânditorul şi perechea sa, capodopere a artei neolitice.
Următoarea oprire a fost în comuna Topalu unde am vizitat Muzeul de artă „Dinu şi Sevasta Vintilă”.
Muzeul rural “Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu este considerat cel mai valoros muzeu de acest gen din România. Acesta a fost inaugurat în anul 1960 și se află la aproximativ 80 de kilometri distanță de municipiul Constanța.
În incinta muzeului sunt expuse 228 de opere de artă, inclusiv picturi, sculpturi și grafică, create de artiști renumiți precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Mircea Demetrescu, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu și Corneliu Baba.
Colecția a fost donată administrației locale din Topalu de către medicul Gheorghe Vintilă, în memoria părinților săi, Dinu și Sevasta Vintilă, care au fost învățători în localitatea respectivă și au contribuit la construirea primei școli primare din sat în anul 1920. Primarul Valentin Stanciu afirmă că dr. Vintilă a ales să lase această comoară la Topalu din motive sentimentale, dorind ca părinții săi să trăiască veșnic în sufletul satului.
Muzeul este amenajat în casa părintească a doctorului Vintilă și este în prezent parte a Muzeului de Artă Constanța. În curtea muzeului se află și mormântul doctorului Gheorghe Vintilă, în conformitate cu ultima sa dorință. Inițial, doctorul a fost înmormântat în altă locație, dar după Revoluție a fost reînhumat conform voinței sale.
Dr. Gheorghe Vintilă nu a fost doar un colecționar pasionat, ci și un iubitor al artei și un prieten al artiștilor timpului său. Acesta a cunoscut personal artiști precum Tonitza, Pallady, Șirato și Dimitrescu, iar Oscar Han a fost cel mai bun prieten al său.
Doctorul Gheorghe Vintilă a absolvit Liceul “Sfântul Sava” din București și a urmat studii la Facultatea de Medicină, specializându-se în medicină internă și ginecologie. A trăit între anii 1895 și 1978 și a profesat la Sanatoriul Carmen Sylva. El a îmbinat pasiunea pentru artă cu medicina, activând și ca muzeograf la Muzeul de Artă din Constanța. În 1935, a primit distincția Cavaler al Coroanei României, iar un an mai târziu a fost onorat cu premiul “Lazăr” al Academiei Române. La patru ani după donația făcută la Topalu, a primit o pensie de merit, iar în 1970 a fost decorat cu Ordinul Cultural.
Ultima, dar nu cea din urmă, a fost Cetatea Capidava. Aici ni s-a alăturat istoricul și cercetătorul Răzvan Pop care ne-a ghidat prin istoria deosebită a acestei cetăți și ne-a oferi informații prețioase despre aceasta.
Cetatea a fost descoperită la sfârșitul sec al XIX-lea, de către primii exploratori științifici ai Dobrogei, Marin Ionescu-Dobrogianu și Grigore Tocilescu și a fost identificată de Vasile Pârvan. Ei au semnalat fortificația și au adunat antichități din zonă și atunci s-a dispus stoparea dinamitărilor. Denumirea fortificației este getică și se traduce prin “cetatea de la cotitură”. În zona castrului, Dunărea face o cotitură și, cel mai probabil, de aceea se numește astfel.
În timpul Imperiului Roman cetatea a avut un rol important pe linia de apărare a Dunării.
Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal. Izvoarele din secolele IV – VI atestă o unitate de cavalerie – Cuneus equitum Solensium – și unitățile de equites scutarii și vexillatio Capidavensium. Fortul a fost părăsit după invazia cutrigurilor (559).
După retragerea oficială romano-bizantină din Dobrogea (circa 600), cetatea a fost reclădită de bizantini în secolul X, adăpostind de asemenea și populația băștinașă. Incendiul provocat de pecenegi în 1036 a dus la abandonarea definitivă a acesteia.
Proiectul „Drumul Dunării – Dobrorigini, partea I” are ca scop promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural Dobrogean și va continua pentru următoarele două luni, organizând alte două trasee culturale pe linia Dunării.
Proiect cultural cofinanțat de Administratia Fondului Cultural National.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.